Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost găsit decedat luni, lângă un bloc de pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău, după ce acesta s-ar fi aruncat de la etajul al cincilea.
Bărbatul era angajat al MApN – arma Poliţie Militară, era logodit şi urma să se căsătorească. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, bărbatul s-ar fi aruncat de la o înălţime de aproximativ 20 de metri, căzătura fiindu-i fatală.
„Un trecător l-a descoperit lângă ghena blocului şi a sunat imediat la 112, cel mai probabil fiind vorba de sinucidere”, au precizat sursele citate.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu, a declarat, pentru Agerpres, că Poliţia a deschis o anchetă şi face cercetări pentru a se stabili împrejurările care au dus la decesul bărbatului.